strangula

Latin

Verb

strangulā

1. second-person singular present active imperative of strangulō

References

• strangula in Charles du Fresne du Cange’s Glossarium Mediæ et Infimæ Latinitatis (augmented edition with additions by D. P. Carpenterius, Adelungius and others, edited by Léopold Favre, 1883–1887)

Romanian

Etymology

Borrowed from Latin strangulare.

Verb

a strangula (third-person singular present strangulează, past participle strangulat) 1st conj.

1. to strangle

Conjugation

    conjugation of strangula (first conjugation, -ez- infix)

infinitive			a strangula
gerund			strangulând
past participle			strangulat
number		singular			plural
person		1st person	2nd person	3rd person	1st person	2nd person	3rd person
indicative		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	strangulez	strangulezi	strangulează	strangulăm	strangulați	strangulează
	imperfect	strangulam	strangulai	strangula	strangulam	strangulați	strangulau
	simple perfect	strangulai	strangulași	strangulă	strangularăm	strangularăți	strangulară
	pluperfect	strangulasem	strangulaseși	strangulase	strangulaserăm	strangulaserăți	strangulaseră
subjunctive		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	să strangulez	să strangulezi	să stranguleze	să strangulăm	să strangulați	să stranguleze
imperative		—	tu	—	—	voi	—
	affirmative		strangulează			strangulați
	negative		nu strangula			nu strangulați